„Ghici cine vine la cină?”. EDITORIAL de Adrian Artene, înaintea meciurilor naționalei României în preliminariile Campionatului Mondial din Qatar

„Ghici cine vine la cină?”. EDITORIAL de Adrian Artene, înaintea meciurilor naționalei României în preliminariile Campionatului Mondial din Qatar
  • Publicat:
  • Actualizat:

Convulsionatul fotbal românesc (re)începe campaniile pentru un turneu final! „Naționala” lui Rădoi este ca o mireasă, trecută prin două-trei divorțuri, dar care se încăpățânează să creadă într-un mariaj fericit! A îmbrăcat rochia o dată, a făcut-o a doua oară, dar, de fiecare dată, căsnicia a eșuat! Așa și cu aceste campanii de calificare. De fiecare dată credem că ne poartă spre altar, însă, în fața catapetesmei, ne părăsesc mirii fotbalului! Timpul pare, deodată, că se oprește abrupt!

Gândindu-mă la împerecherea din weekend cu Germania lui Joachim Low, mi-am amintit de faimoasa peliculă regizată în ’67 de Stanley Kramer: „Ghici cine vine la cină?”. Din distribuția filmului care a strâns – ca un ciorchine – premiile Oscar făceau parte Katharine Hepburn, Sidney Poitier și Spencer Tracy. România lui Stanciu și Hagi Jr. este o „Hepburn” a momentului. Refuză să se supună convențiilor fotbalului curent și își asumă (cel puțin declarativ) spargerea unor prejudecăți. Spre deosebire de precedentul cinematografic, noi locuim în prezent și ne bazăm pe Keșeru, Mihăilă sau Marin. E mult, e puțin? Vom afla!

Prin lada de zestre a peluzelor din fotbalul românesc am găsit – ca „moștenire culturală” – uzitata formulare „Și ei au tot două picioare!”. Problema e mentală! Fizionomic, corespundem. Și noi, și ei, suntem structurați conform aceleiași teorii darwiniene. Mentalitatea ne desparte! Și sunt secole între noi!

„Germania are altceva în ADN-ul ei. Nu este doar o echipă compusă din 11 jucători, ci o blibliotecă de secole”

Motivationalul „Și ei au tot două picioare!” este ca suzeta proțăpită în gura unui bebeluș pentru a-i ostoi foamea. Pe noi ne hrănește, pe ei nu-i mulțumește! Germania are altceva în ADN-ul ei. Nu este doar o echipă compusă din 11 jucători, ci o blibliotecă de secole. Sunt educați să geometrizeze (Gauss e un răspuns!) până și fotbalul.

Jocul de pase al Germaniei este ca un tablou de Albrercht Dürer în care artistul croșetează, fir cu fir, cununa capilară a celebrei Laura. Filosofia lor e Kant-Schopenhauer-iană. Au o cursivitate literară a jocului, pe care doar Goethe o pronunța.

Ne căutăm deja alibiurile, de parcă nu le-am avea undeva arhivate din meciurile trecute.

Ne hrănim din leșul unui 5-1 (neoficial, ca un amantlâc), iar ei sunt „(h)istorofagi”. Se hrănesc cu istoria fotbalului! Respiră și sângerează metaforele balonului rotund. Ultimele noastre meciuri au fost însă rebarbative. Au miros de cadavru. Un 3-0 cu Norvegia (prin neprezentare), pe care l-am obținut ca pe un tub de oxigen.

Dacă suntem cartezieni, recunoaștem că suntem comatici! Dacă nu, exultăm ca spânzuratul în bătaia vântului! Suntem eratici, deci (am putea) exista!

Nu sunt vreun profet, dar minutul 90 al meciului contra Germaniei e previzibil

Nichita Stănescu mărturisea că „Statornicia pietrei îi dă câinelui senzația de fugă”. Sper ca o „înfrângere onorabilă” să nu (ne) însemne că „fugim”! Ar fi același limbaj arid, post-traumatic, care s-ar perinda în toate contențiunile TV. Ca un soi de manta de unică folosință, pe care o tot tragem pe noi la vreme de ploaie.

Sapiențial ar fi să învățăm, în sfârșit, din greșeli! Nu sunt vreun profet, dar minutul 90 al meciului contra Germaniei e previzibil. Doar un hiatus, o ruptură de continuitate, ne-ar aduce o surpriză! Și ne-ar reînnoda aripirile rupte din ultimii ani!

Ar fi, cu adevărat, un Oscar al fotbalului românesc!

Până atunci sorbim berea și dezosăm semințe cu Macedonia lui Zivko Cingo (autorul celebrului „Marea apă”), într-o seară anostă de joi, înainte de a ne trage fracul peste pijamale și a primi, duminică, Germania la cină.

Adrian Artene / Autor
Slujește Cuvântului dintotdeauna, iar în presa națională publică din 1996. Un sfert de secol de gazetărie. Dintre care – un deceniu – a fost reporter special în Departamentul Investigații al ziarului ZIUA. Și-a șlefuit scrisul în redacțiile ”România Liberă” și ”Jurnalul Național”, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×